REVENIRE – COMUNICAT DE INTERES PUBLIC – SECȚIA PEDIATRIE – SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ ROMAN
REVENIM la comunicatul de interes public privind restrângerea activității Secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman în perioada 29.12.2025 – 31.12.2025 și vă informăm că activitatea Secției se va derula în această perioadă cu linie de gardă continuă, asigurată de cei 3 medici pediatri aflați în activitate.
Aceștia au acceptat să efectueze a 8-a gardă fiecare într-o singură lună, inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru a asigura continuitatea actului medical și pentru ca micii pacienți să poată beneficia de îngrijiri medicale la Spitalul Municipal de Urgență Roman, fără a fi necesară deplasarea către alte unități sanitare, decât în situațiile impuse de gravitatea cazurilor.
Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman își exprimă aprecierea deosebită și recunoștința față de acești medici, care au demonstrat profesionalism, responsabilitate și devotament, punând mai presus de orice îndatoririle morale ale profesiei medicale, în spiritul Jurământului lui Hipocrate, prin respectarea vieții și demnității pacienților.
Vă asigurăm de toată deschiderea, înțelegerea și bunăvoința în gestionarea fiecărei situații medicale, astfel încât actul medical să se desfășoare în condiții de siguranță și calitate.
Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin!